vineri, 11 septembrie 2015

Începe școala!

 
   Copiii vor învăța după-amiază. Nu este o veste extraordinară, deoarece în opinia mea, elevii își vor gestiona timpul mai ineficient.... sculaaaare, spălaaare, poate un scris sau un învățat rapid, mâncat, plecat școală, iar la întoarcere, pierdut timp cu colegii pe drum, mâncat ceva, pierdut puțin timp pe PC, culcat.
Cel puțin așa estimez eu că se vor întâmpla lucrurile la noi. Dumneavoastră ce credeți?
    Exista opinii de la părinți și bunici că ar trebui să facem ceva să schimbăm programul (un memoriu, ceva). În cadrul ședinței de Consiliu de Administrație al Colegiului din data de 07.09.2015 am întrebat și am fost lămurit că cei mici învață dimineața ca să nu întârzie pe drum iarna când se înserează mai repede, anul trecut a fost la fel, iar de schimbat ceva , orarul este deja făcut. Aș vrea să comunicați dacă e cazul să insistăm.
   În altă ordine de idei, organizăm o strângere de fonduri pentru flori/... pentru profesori din partea clasei, sau fiecare pe cont propriu, dacă dorește. Aș dori să răspundeți cât mai repede ca să ne organizăm.

Cu mulțumiri !
Luigi Dimancea
0744503958

4 comentarii:

  1. Chiar daca orarul este facut, cred ca ar trebui sa facem ceva. O cerere, bine argumentata si catre conducerea scolii si catre minister. Cei mici sunt obisnuiti cu program de dupa-amiaza.
    In ceea ce privesc florile, cred ca ar fi un gest frumos din partea clasei pentru profesoare. Seful clasei ar oferi fiecarei profesoare 1 buchet de flori din partea tuturor colegilor. Nu ceva fenomenal, flori de sezon, ambalate simplu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Argumentele aduse de noua conducere sunt ca cei dintr-a 9-a sunt mai mici. Argumentele noastre ar trebuie sa fie mai puternice daca ne dorim programul de dimineata.
      Cred ca multi dintre noi ne dorim acest lucru.

      Sunt 9 elevi care vin din afara Bucurestiului si mai sunt unii elevi (cred ca 6) care locuiesc destul de departe de scoala. Domnul diriginte ne va da exact numele si adresele lor daca vom face o cerere catre conducerea scolii sau catre minister.

      De aceea fac apel la dvs. sa ne unim fortele si sa incercam sa convingem conducerea scolii, eventual si Ministerul Educatiei, sa obtinem program cursuri dimineata.

      ASTEPT URGENT PROPUNERILE / ARGUMENTELE / OPINIILE DVS. pentru a putea actiona CAT MAI REPEDE IN VEDEREA OBTINERII PROGRAMULUI DE DIMINEATA.
      Multumesc,
      Sanda Nestorescu
      0722135437 / 0773 311 808

      Ștergere
    2. Dragi parinti,
      este important pentru copii sa luam atitudine.
      Hai sa facem un efort impreuna acum la inceptul anului.

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere